Potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor a înregistrat în luna aprilie 2025 o scădere de 5,0% față de luna precedentă, în termeni brut, și de 1,5% în serie ajustată sezonier. Pe fondul reducerii activității în transporturi, IT și alte servicii specializate, aprilie a adus o corecție generală pe piața serviciilor destinate firmelor.
Comparativ cu aprilie 2024, reculul a fost de 2,0% în serie brută și de 1,0% în serie ajustată, ceea ce arată o temperare a cererii față de anul anterior. Cele mai afectate domenii au fost producția audiovizuală (-15,9% anual), transporturile (-6,6%) și serviciile IT (-6,4%). În schimb, serviciile de comunicații au crescut cu 8,6%, iar „alte servicii pentru întreprinderi” – care includ consultanța, publicitatea, studiile de piață și serviciile suport – au înregistrat un avans anual de 1,2%.
Totuși, în perioada ianuarie–aprilie 2025, cifra de afaceri cumulată din acest sector a rămas în ușoară creștere față de aceeași perioadă din 2024: +1,1% în serie brută și +0,6% în termeni ajustați sezonier. Evoluția a fost susținută în principal de sectorul comunicațiilor (+8,0%) și de alte servicii profesionale (+4,4%).
PTIR atrage atenția că aceste date indică o volatilitate crescută în zona serviciilor business-to-business, cu un ritm încetinit în IT și transporturi – două sectoare cheie pentru ecosistemul IMM-urilor. În acest context, recomandăm monitorizarea atentă a fluxurilor comerciale și consolidarea parteneriatelor contractuale pentru a atenua efectele dezechilibrelor lunare.