Programul „Diaspora investește acasă” a fost oficializat prin HG nr. 601/2026 și are un buget total de 100 de milioane de euro. Statul estimează sprijinirea a aproximativ 1.000 de firme nou-înființate în România de români care locuiesc sau au locuit în străinătate.
Sprijinul este acordat sub forma unui grant asociat unui credit de investiții. Creditul poate avea o valoare între 5.000 și 500.000 de euro, iar grantul poate acoperi maximum 60% din valoarea creditului, fără să depășească 200.000 de euro. Durata creditului poate ajunge la 10 ani.
Pot aplica firme înființate de mai puțin de 3 ani, în care majoritatea capitalului social este deținută de cetățeni români care au avut domiciliul sau reședința în străinătate cel puțin 12 luni din ultimele 18 luni. Asociații majoritari sau administratorii trebuie să demonstreze cel puțin 9 luni de experiență, pregătire sau studii în domeniul investiției ori în management.
Contribuția proprie este de 10% pentru proiectele de până la 400.000 de euro, redusă la 5% dacă cel puțin unul dintre asociații eligibili are sub 35 de ani. Pentru investițiile de peste 400.000 de euro, contribuția proprie este de 15%.
Programul va fi implementat prin Banca de Investiții și Dezvoltare, iar granturile sunt prevăzute pentru perioada 2026–2029. Condițiile tehnice și operaționale vor fi detaliate prin convenția de implementare dintre Ministerul Finanțelor și BID.
Legislatie aplicabilă în domeniu



