Din 12 august 2026, Regulamentul european privind ambalajele și deșeurile de ambalaje – PPWR – începe să se aplice, ca regulă generală, în toate statele membre. Pentru companii, schimbarea înseamnă cerințe mai clare privind conformitatea ambalajelor, documentația tehnică, trasabilitatea și responsabilitățile fiecărui operator din lanțul de comercializare.
Producătorii de ambalaje trebuie să verifice conformitatea înainte de introducerea produselor pe piață, să întocmească documentația tehnică și Declarația UE de conformitate. Aceste documente se păstrează 5 ani pentru ambalajele de unică folosință și 10 ani pentru cele reutilizabile.
Importatorii trebuie să verifice că producătorul a efectuat evaluarea conformității și că există documentația necesară. Dacă există motive să creadă că ambalajul nu respectă cerințele aplicabile, acesta nu trebuie comercializat până la remedierea neconformității.
Și distribuitorii și retailerii au obligații de verificare înainte de punerea ambalajelor pe piață. Dacă identifică o neconformitate, trebuie să se asigure că sunt luate măsuri de corectare, retragere sau rechemare, după caz.
O obligație concretă aplicabilă chiar din 12 august 2026 privește ambalajele care intră în contact cu alimentele: acestea nu pot fi introduse pe piață dacă depășesc limitele stabilite de regulament pentru anumite substanțe PFAS. Respectarea limitelor trebuie demonstrată prin documentația tehnică.
Pentru firme, verificarea ar trebui să înceapă cu inventarierea ambalajelor utilizate, solicitarea documentelor de conformitate de la furnizori, verificarea contractelor cu producătorii și importatorii și stabilirea responsabilului intern pentru PPWR. O parte dintre cerințele privind reciclarea, reutilizarea și etichetarea au termene etapizate în anii următori, astfel că implementarea trebuie urmărită gradual, nu tratată ca o singură obligație la 12 august.
Legislație aplicabilă în materie:
Regulamentul (UE) 2025/40, text oficial:
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX%3A32025R0040



