Protejarea bunurilor companiei este un interes legitim, însă angajatorul nu are un drept nelimitat de a controla gențile personale ale salariaților. Orice astfel de măsură trebuie să respecte demnitatea și viața privată a angajatului și să fie justificată de un risc real, nu aplicată arbitrar.
Dacă firma consideră necesară introducerea unor verificări la ieșirea din unitate, procedura trebuie stabilită clar în regulamentul intern sau într-o procedură de securitate, comunicată salariaților și aplicată după criterii obiective și nediscriminatorii. Codul muncii permite angajatorului să organizeze activitatea și să controleze îndeplinirea obligațiilor de serviciu, dar aceste prerogative trebuie exercitate în limitele legii.
Controlul trebuie să fie proporțional cu riscul urmărit și cât mai puțin intruziv. Nu este recomandată verificarea generalizată, fără justificare, a tuturor obiectelor personale, iar utilizarea camerelor sau păstrarea unor informații rezultate din controale atrage și obligațiile privind protecția datelor. GDPR cere ca orice prelucrare să fie necesară, transparentă și limitată la scopul urmărit.
În cazul unor indicii concrete de furt, situația trebuie gestionată prin procedurile de securitate și disciplinare aplicabile. Personalul de pază are atribuții legale în cazul persoanelor despre care există date sau indicii că au săvârșit fapte ilicite, însă controlul intern nu trebuie transformat într-o percheziție exercitată discreționar de angajator.
Pentru firme, o procedură corectă ar trebui să stabilească cine poate face verificarea, în ce situații, cum se desfășoară, cum este protejată demnitatea salariatului și ce se întâmplă atunci când există suspiciuni concrete.



