Începând cu 15 octombrie 2026, casieriile Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) și ale oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale (ORCT) își încetează activitatea, potrivit anunțului instituției.
Tarifele pentru serviciile ONRC, precum și cele aferente serviciilor prestate de Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, pot fi achitate prin portalul ONRC, la terminalele self-service și infochioșcuri, prin mandat poștal, online sau prin ordin de plată.
Informațiile privind modalitățile de plată sunt disponibile pe site-ul ONRC (https://www.onrc.ro/ ) și în portalul de servicii online al instituției (https://myportal.onrc.ro/).



