Regimul juridic al concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului, respectiv desființarea postului, continuă să genereze interpretări în practică, în special în ceea ce privește obligațiile angajatorului ulterior luării măsurii.

În acest context, este important de subliniat că, în cazul concedierii individuale pentru desființarea postului, legislația muncii nu instituie obligația angajatorului de a oferi salariatului un alt loc de muncă vacant în cadrul unității.

Potrivit dispozițiilor Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului este reglementată ca fiind determinată de desființarea efectivă a locului de muncă, ca urmare a unor cauze reale și serioase. Textul legal nu prevede, în mod expres, o obligație de redistribuire a salariatului pe un alt post disponibil, aceasta fiind specifică altor instituții juridice sau unor situații particulare (de exemplu, concedierea colectivă sau inaptitudinea fizică/psihică).

În consecință, în cazul concedierii individuale pentru desființarea postului:

• angajatorul nu are obligația legală de a identifica și oferi un post vacant;
• eventuala propunere a unui alt loc de muncă reprezintă o facultate, nu o obligație;
• lipsa unei astfel de oferte nu afectează, în sine, legalitatea măsurii de concediere.

Totuși, pentru validitatea deciziei de concediere, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile consacrate în jurisprudență și doctrină:

• desființarea postului să fie efectivă, respectiv să conducă la eliminarea reală a acestuia din organigramă;
• măsura să aibă o cauză reală și serioasă, justificată de considerente economice, tehnologice sau organizatorice;
• să existe o legătură directă între cauza invocată și desființarea postului;
• procedura să fie corect documentată și respectată din punct de vedere formal.

Instanțele de judecată verifică în mod constant caracterul real și serios al desființării postului, precum și existența unei reorganizări efective, nefiind suficientă o simplă mențiune formală în decizia de concediere.

Din perspectiva practicii angajatorilor, deși nu există o obligație legală de redistribuire, oferirea unui post alternativ poate constitui o bună practică în gestionarea resurselor umane și în reducerea riscului de litigii.