Timpul necesar deplasărilor dispuse de angajator către un alt loc decât locul de muncă fix sau obișnuit poate constitui timp de muncă, inclusiv în afara programului normal. Clarificarea rezultă din Hotărârea CJUE din 22 octombrie 2026, în cauza C-420/24, Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”.
Cauza a pornit de la un litigiu din România privind plata a 31,5 ore de deplasare ale unui salariat al CNAIR – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, care efectua inspecții și participa la întâlniri în alte localități.
Curtea a interpretat art. 2 pnct.1 din Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru. În analiza deplasărilor contează legătura acestora cu atribuțiile salariatului, obligația de a respecta instrucțiunile angajatorului și restricțiile asupra utilizării timpului în interes personal. Existența unui loc de muncă fix în contract nu exclude această calificare.
Aceeași analiză privește și călătoria ca pasager: faptul că salariatul nu conduce autovehiculul nu transformă automat deplasarea în repaus. Verificarea împrejurărilor concrete revine instanței naționale, iar remunerarea este guvernată de dreptul național.
Pentru angajatori, aceste precizări sunt relevante în organizarea deplasărilor și întocmirea pontajului. Codul muncii – Legea nr. 53/2003, prin art.119, impune evidența zilnică a orelor de muncă, inclusiv orele de începere și de sfârșit ale programului. În consecință, documentarea unei deplasări trebuie să permită identificarea intervalelor care îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate timp de muncă.
Încadrarea deplasării în timpul de muncă trebuie diferențiată de stabilirea orelor suplimentare. Potrivit art.112 și 120 din Codul muncii, munca suplimentară se raportează la depășirea duratei normale săptămânale, de regulă 40 de ore pentru salariații cu normă întreagă. Atunci când sunt îndeplinite condițiile legale, art.122–123 prevăd compensarea prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice. Dacă aceasta nu este posibilă în termen, orele suplimentare se plătesc în luna următoare, cu un spor de minimum 75% din salariul de bază, corespunzător duratei lor.
