nav-logo-black 2 (1)nav-logo-black 2 (1)nav-logo-black 2 (1)nav-logo-black 2 (1)
  • Acasă
  • Despre noi
  • Aderare
  • Proiecte
    • Proiecte în desfășurare
    • Proiecte finalizate
    • Test Digital
  • Cursuri
  • Evenimente
  • Noutăți
  • Contact
  • 🛒
Contul meu
✕

A fost lansată Carta Albă a Turismului din România 2026

14/09/2026
Categories
  • Business
  • Noutăți
Tags

IMM România a lansat cea de-a șasea ediție a studiului „Carta Albă a Turismului din România 2026”, realizat în parteneriat cu Groupama și cu sprijinul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

La realizarea studiului a contribuit, în calitate de co-autor, Dragoș Pufulete, prim-vicepreședinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR), implicat și în edițiile anterioare ale cercetării.

Datele ediției 2026 arată o presiune puternică asupra sectorului: 76,4% dintre operatorii chestionați raportează venituri în scădere, iar aproape jumătate – 49,5% – indică diminuări de peste 20%. În primele șase luni ale anului, sosirile turistice au scăzut cu 4,1%, la 5,55 milioane. În același timp, capacitatea de cazare a României a crescut cu aproape 30% între 2020 și 2025, depășind 464.000 de locuri, ceea ce accentuează competiția pentru atragerea și fidelizarea turiștilor. Peste 60% dintre operatori indică o rată de revenire a clienților de cel mult 40%.

Finanțarea rămâne unul dintre punctele vulnerabile ale industriei: peste 80% dintre firme se bazează pe autofinanțare, creditele bancare sunt utilizate de 29,9% dintre operatori, iar fondurile europene de doar 27%. Totodată, peste 60% dintre respondenți indică printre principalele probleme instabilitatea fiscală, creșterea costurilor operaționale și sprijinul public insuficient.

„Nu este doar o radiografie a sectorului, ci și un punct de plecare pentru politicile publice”, afirmă Dragoș Pufulete, prim-vicepreședinte PTIR și coautor al studiului. Printre direcțiile indicate se numără predictibilitatea fiscală, stimularea turismului intern, promovarea României pe piețele externe, investițiile în infrastructură și agrement, extinderea sezonului turistic și sprijinirea digitalizării.

Studiul arată și ce măsuri sunt considerate eficiente de antreprenori: 48,1% indică voucherele de vacanță drept măsura cu cel mai mare impact pozitiv, iar 17,3% menționează efectele unei cote reduse de TVA. Pentru 2027, perspectiva este mai echilibrată: aproape 55% dintre companii estimează o creștere sau menținerea nivelului actual al activității.

Carta Albă a Turismului din România 2026 poate fi consultată integral aici:
https://immromania.eu/wp-content/uploads/2026/09/Carta-Alba-a-Turismului-din-Romania-INTERIOR-2026-165X235mm-D_FINAL_CONVERT_3.pdf

Share
0
Pavelescu Alexandra
Pavelescu Alexandra

Related posts

18/09/2026

State of the Union 2026


Read more
15/09/2026

Inflația coboară la 6,2%, dar serviciile se scumpesc cu peste 11%


Read more

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nav-logo-black 2 (1)
Misiunea PTIR este de a reprezenta, susţine, apăra şi promova interesele profesionale, economice şi sociale ale tinerilor întreprinzători din România şi ale IMM-urilor constituite de tineri.

Newsletter

Abonați-vă la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu cele mai recente noutăți și evenimente.

Patronatul Tinerilor Intreprinzatori din Romania
Strada Spatarului, nr. 30, cp. 020776
Sector 2, Bucuresti
CUI: 18408844
SUNĂ-NE ACUM!
+40 318 241 592
+40 318 241 593
MAIL
office@ptir.ro
SOCIAL MEDIA

© Copyright 2024 | PTIR | Toate drepturile rezervate | Protecția datelor | Termeni și condiții

Contul meu