Utilizarea corectă a platformei Reges-Online este esențială pentru evidența raporturilor de muncă și pentru evitarea neconcordanțelor în istoricul contractelor individuale de muncă. Una dintre situațiile care poate genera probleme în practică este folosirea opțiunii de modificare atunci când, în realitate, angajatorul ar trebui să opereze o corecție.
Cele două operațiuni au roluri diferite. Modificarea contractului se utilizează atunci când intervine o schimbare reală în raportul de muncă, în baza unui act adițional sau a unei decizii, cum ar fi schimbarea funcției, salariului, normei de muncă sau a altor elemente contractuale. Corecția, în schimb, este destinată remedierii unei erori materiale, de exemplu atunci când o informație a fost introdusă greșit în sistem, fără ca situația juridică a salariatului să se fi schimbat efectiv.
Operarea unei modificări în locul unei corecții poate afecta istoricul contractului, deoarece sistemul poate ajunge să reflecte o succesiune de schimbări care nu există în documentele reale ale angajatorului. În cazul unui control, aceste neconcordanțe pot ridica probleme privind justificarea datelor transmise și corelarea lor cu actele existente în dosarul de personal.
Pentru angajatori, riscul nu este doar tehnic, ci și administrativ. Datele introduse în Reges-Online trebuie să reflecte corect realitatea raportului de muncă, iar fiecare operațiune trebuie să poată fi justificată prin documente interne. De aceea, înainte de transmiterea unei modificări sau corecții, este necesară verificarea documentelor justificative și a istoricului contractului.
Legislație și link-uri utile aplicabile în materie:
- Întrebări frecvente Reges-Online privind diferența dintre modificare și corecție
https://reges.inspectiamuncii.ro/ajutor/intrebari-frecvente?faqid=366070 - HG nr. 295/2025 privind Registrul general de evidență a salariaților – REGES-ONLINE
https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/295995 - Procedura privind accesul, completarea, transmiterea și interogarea datelor în/din Registru
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/297883 - Ghid Reges-Online privind modificarea contractelor
https://reges.inspectiamuncii.ro/ajutor/ghid-utilizare-aplicatie-angajator/contracte-modificare/ - Ghid Reges-Online privind corecția contractelor
https://reges.inspectiamuncii.ro/ajutor/ghid-utilizare-aplicatie-angajator/contracte-corectie/
PTIR recomandă angajatorilor să verifice, înainte de orice operațiune în Reges-Online, dacă există o modificare reală a contractului individual de muncă sau doar o eroare materială care trebuie corectată. O evidență corectă, susținută de documente justificative, reduce riscul unor neconcordanțe la control și asigură o administrare mai sigură a raporturilor de muncă.



