Noile reguli europene privind transparența salarială vor schimba modul în care angajatorii gestionează informațiile referitoare la remunerarea salariaților. Potrivit Directivei (UE) 2023/970 privind transparența salarială, salariații vor putea solicita informații privind propriul nivel de remunerare, precum și nivelurile medii de remunerare, defalcate pe sexe, pentru salariații care prestează aceeași muncă sau o muncă de valoare egală.
Pentru angajatori, inclusiv pentru IMM-uri, această schimbare presupune o abordare mai clară a politicilor salariale și a procedurilor interne. Cererile salariaților nu ar trebui tratate informal, amânate sau ignorate, ci înregistrate și soluționate în mod documentat, cu respectarea regulilor privind protecția datelor și confidențialitatea informațiilor sensibile.
Transparența salarială nu înseamnă publicarea salariilor individuale ale colegilor, ci furnizarea unor informații relevante și obiective, care să permită verificarea respectării principiului egalității de remunerare pentru muncă egală sau de valoare egală. În acest context, angajatorii trebuie să aibă în vedere și obligațiile generale prevăzute de Codul muncii, inclusiv dreptul salariatului la informare, egalitate de tratament și acordarea tuturor drepturilor ce decurg din lege și din contractele de muncă.
Legislație aplicabilă în materie:
Codul muncii:
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/128647
PTIR recomandă angajatorilor să își verifice din timp regulamentele interne, politicile de salarizare, clauzele de confidențialitate și procedurile de resurse umane, pentru a evita conflicte de muncă, reclamații sau riscuri în cazul unor solicitări formulate de salariați.



