Datele publicate de Institutul Național de Statistică arată că, în 2024, 27,9% din populația României se afla în risc de sărăcie sau excluziune socială, corespunzător unui număr de aproximativ 5,3 milioane de persoane. Deși indicatorul a scăzut cu 4,1 puncte procentuale față de anul precedent, grupurile vulnerabile rămân largi și profund afectate.
Cele mai expuse categorii sunt copiii și tinerii. Rata AROPE a atins 33,8% în rândul copiilor sub 18 ani și 31,3% în rândul tinerilor între 18 și 24 de ani, în timp ce în rândul populației adulte de 25–49 de ani aceasta a fost de 22,9%. De asemenea, persoanele vârstnice (65+) s-au confruntat cu o rată de 29,3%.
Dacă nu s-ar fi acordat transferuri sociale, aproape 41,4% din populație s-ar fi aflat sub pragul sărăciei. Impactul pensiilor și al celorlalte forme de sprijin social rămâne esențial pentru reducerea decalajelor și pentru menținerea unui minim nivel de protecție socială.
În termeni absoluți, 3,6 milioane de persoane se aflau în risc de sărăcie, 3,2 milioane în stare de deprivare materială și socială severă, iar 615.000 de persoane sub 65 de ani trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii.
Reducerea sărăciei persistente în rândul copiilor și al tinerilor rămâne o prioritate strategică pentru politicile publice, iar IMM-urile pot juca un rol semnificativ prin măsuri de integrare profesională, formare duală și colaborări locale cu structuri sociale.
saracia_si_excluziunea_sociala_r2024